Am sărbătorit 1 Decembrie cu hore, cântece, pâine și sare
Am sărbătorit 1 Decembrie în avans,atât la Stoenești, cât și la Aricești.
Am sărbătorit 1 Decembrie în avans,atât la Stoenești, cât și la Aricești.
lurile școlii au fost invadate de tot felul de creaturi: monstri, zâne, prințese, draci, îngeri, zombii și o mulțime de dovleci zâmbitori.
Ave’i aici graficul preg[tirii suplimentare
Vineri, elevii clasei a VI-a, coordonați de doamna Andreea Eremia, au marcat această zi printr-un marș de mai bine de o oră pe raza locațității. Au vrut, astfel, să sublinieze împortanța mersului pe jos pentru sănătate.
Chiar dacă a fost sâmbătă și ploaia participa, parcă, la un maraton, școala noastră a găzduit un atelier ROI în care profesori și nu numai s-au adunat pentru a discuta despre educația centrată pe elev. Mulțumim participanților pentru implicare și creativitate.
În vizită la d-l Filipescu, la Căminul Cultural din comună, Conacul Filipescu, din nou, În școală, la dezvoltare personală, sau la Primărie Într-un cuvânt (sau două) – Ziua Educației
Se iau trei mâini copii – de la Ariceștii-Rahtivani, de la Ploieștiori și de la Școala Andrei Mureșanu Ploiesti – se presară o mână de profesori, se asezonează cu niște coli și markere, se amestecă toate ingredientele într-o sală de sport și iese ceva inefabil.
Ne-a apucat și pe noi ZEL-ul (Ziua limbilor străine), am muncit cât am muncit și iată ce am realizat.
Maine, 21,09,2017, cursurile ciclului primar se suspendă din cauza condițiilor meteorologice. Elevii de la gimnaziu vor veni însă la școală.
Noul an școlar a debulat și pentru elevii școlii noastre. Momentul s-a bucurat de prezența unui număr mare de părinți dintre care mulți erau chiar foști elevi. Am avut plăcerea să-i avem printre noi pe Primarul comunei, dl. Alexandru Cristea, Viceprimarul Viorica Mihai și consilierul local ion Dumitroiu – reprezentantul Primăriei în CA al școlii …